Ce se va întâmpla dacă temperatura medie globală va continua să crească la valori de peste 2° și care vor fi consecințele la scară globală? În anul 2022, specialiștii au constatat că temperatura medie globală a crescut cu aproximativ 1.2°C față de perioada preindustrială. Am putea concluziona că asta nu ar însemna mare lucru, însă o limitare a creșterii la 1.5°C ar reduce semnificativ riscurile și impactul schimbărilor climatice.
Vorbim astăzi despre o creștere medie a temperaturii pentru întreaga planetă – raportată la perioada pre-industrială. În unele regiuni creșterea va fi peste media, iar în altele mai mică.
O creștere “mică” a temperaturii medii globale atrage după sine, însă, o serie de schimbări precum creșterea frecvenței de apariție și a intensității valurilor de căldură.
O creștere „mică” a temperaturii medii globale are un impact și asupra diferitelor elemente ale sistemului climatic al Pământului. Sistemul climatic este un sistem complex și interactiv format din cinci componente: atmosfera (aerul), hidrosfera (apa), criosfera (gheața și permafrostul), litosferă (suprafața terestră) și biosfera (organismele vii). Ne putem gândi la sistemul climatic ca fiind într-o stare de echilibru. Sistemul climatic este însă influențat de diferiți factori externi precum radiația solară sau activitățile umane, notează fizicianul Bogdan Antonescu pentru Infoclima.
O creștere a temperaturi medii globale ca urmare a activităților umane poate duce la perturbare acestei stări de echilibru pentru diferite componente ale sistemului climatic, ceea ce atrage după sine o creștere a impactului și a riscului. Din această perspectivă, Acordul de la Paris din 2005 a stabilit ca obiectiv pe termen lung o limitare a încălzirii globale sub 2°C. Dar ce se va întâmpla dacă temperatura medie globală va continua să crească la valori de peste 2°C?
Un punctul critic (tipping point) apare atunci când o schimbare într-o anumită componentă a sistemului climatic denumită element critic (tipping element) se auto-perpetuează după depășirea unei valori de prag. Rezultă astfel un impact mare în regiuni extinse ale Pământului.
Un articol publicat la sfârșitul anului trecut în revista Science încearcă să răspundă la aceste întrebări. Sinteză literaturii științifice din domeniu pornește de la noțiunea de punctele critice ale sistemului climatic și evaluează probabilitatea de a depăși aceste puncte critice pentru diferite creșteri ale temperaturii medii globale față de perioada pre-industrială.
Autorii studiului, o echipă de cercetători din Marea Britanic, Suedia și Germania, au identificat 16 elemente critice ale sistemului climatic (față de opt identificate într-un studiu din 2008) cu un rol important la nivel global (9 elemente critice) sau la nivel regional (7 elemente critice).
Rezultatele studiului arată că cinci punctele critice sunt deja posibile pentru valorile actuale ale temperaturii medii globale (1.1°C):
Colapsul calotei glaciare din Groenlanda: topirea acestei calote glaciare poate duce la o creștere a nivelului mării cu aproximativ 7 metri având astfel un impact foarte mare asupra regiunilor de coastă; acest proces de topire – odată inițiat – este, însă, unul de durată;
Colapsul calotei glaciare din Antarctica de Vest: această calotă conține suficientă gheață pentru a crește nivelul mării cu aproximativ 3 metri; și acesta este un proces care are loc la o scară mare de timp;
Dispariția recifelor de corali din regiunile tropicale: temperaturile ridicate expun coralii unui stres termic care duce la dispariția acestora (“albirea coralilor”); aici impactul este direct asupra ecosistemului, dar și asupra turismului și pescuitului;
Topirea bruscă a permafrostului din regiunile nordice: odată cu topirea permafrostului cresc emisiile de dioxid de carbon și metan înmagazinate în solul înghețat, ceea ce duce la creșterea concentrațiilor gazelor cu efect de seră;
Colapsul curentului din Marea Labrador: colapsul acestui curent poate duce la o răcire rapidă cu impact asupra diferitelor sectoare economice, asupra agriculturii, rezervelor de apă și asupra managementului energiei pentru Europa de Vest și pentru coasta de est a statelor Unite.
În Figura 3 sunt reprezentate punctele critice (valorile de prag) estimate (punctul portocaliu) pentru cele 16 elementele critice ale sistemului climatic dar și domeniul de valori pentru punctele critice (dreptunghiul portocaliu).
De exemplu, colapsul calotei glaciare din Groenlanda are punctul critic estimat în cele mai multe studii la 1.5°C. Sunt însă studii care estimează valoarea de prag pentru colapsul calotei glaciare din Groenlanda la 0.8°C (valoare minimă) iar altele la 3.0°C (valoarea maximă).
În cazul unei creșteri a temperaturii medii globale cu 2–3°C (o creștere probabilă ținând cont de politicile actuale) vom asista la:
Pentru valori mai mari de 4°C ale creșterii temperaturii medii globale:
Pentru creșteri mai mari de 6°C ale temperaturii medii globale, vom asista la:
Dintre cele 16 elemente critice ale sistemului climatic, un impact asupra Europei vor avea:
În concluzie, sinteza realizată de Armstrong McKay et al. (2022) indică faptul că suntem încă într-o stare “sigură” din punct de vedere climatic, având în vedere că “doar” cinci elemente critice ale sistemului climatic devin posibile pentru creșterea observată a temperaturii medii globale de aproximativ 1.1°C – printre ele reamintim colapsul calotei glaciară din Groenlanda sau al celei din Antarctica de Vest, situații detaliate mai sus.
Odată cu atingerea valorii de 1.5°C pentru încălzirea globală undeva în 2030, patru puncte critice devin probabile și alte cinci devin posibile, ceea ce ar duce, de exemplu, la creșterea nivelului mării – ceea ce va necesita programe substanțiale de adaptare.
De asemenea, această sinteză oferă încă un argument pentru reducerea rapidă a emisiilor gazelor cu efect de seră: putem limita, astfel, creșterea temperaturii medii globale în conformitate cu obiectivul Acordului de la Paris și să reducem probabilitatea de a atinge valorile de prag pentru diferite elemente critice ale sistemului climatic.
Citește și:
Iernile tot mai blânde și EFECTELE pe termen lung
Modificarea compoziției stratului de OZON și efectele pe termen lung
Cum putem economisi ENERGIE în locuințele noastre?
Global vs local și abordarea pragmatică în combaterea SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
Cum ar arăta un sistem energetic eficient și decarbonizat pentru România anului 2050